Continuă ciclul de instruiri a prestatorilor de servicii sociale
Continuă ciclul de instruiri a prestatorilor de servicii sociale din subordinea Agențiilor Teritoriale de Asistență Socială. Recent, alți 29 de prestatori din cadrul Agenției Teritoriale de Asistență Socială Nord-Est au participat la sesiunea dedicată procedurii de acreditare a prestatorilor de servicii sociale din țara noastră.
Aspectele normative și practice ale sistemului și procedurii de acreditare au fost prezentate de directoarea Inspectoratului Social de Stat, Angela Chirilov. Instruirea a avut loc la Soroca, în cadrul Agenției Teritoriale de Asistență Socială Nord-Est, la care au participat reprezentanți ai serviciilor sociale din localitățile structurilor teritoriale de asistență socială din raioanele Soroca, Dondușeni, Drochia și Florești.
Amintim că, atribuțiile cu privire la acreditarea prestatorilor de servicii sociale au fost preluate, la nivel național, de către Inspectoratul Social de Stat, în luna mai a anului trecut. Odată cu acestea, instituția are sarcina de a instrui prestatorii de servicii sociale. În acest sens, directoarea Inspectoratului Social de Stat a ordonat instruirea tuturor prestatorilor de servicii sociale din subordinea celor zece Agenții Teritoriale de Asistență Socială din țară.