Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei Glodeni a fost acreditată pentru două servicii sociale prestate, iar pentru alte două a fost neacreditată

Blog Image

Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei Glodeni a fost acreditată pentru două servicii sociale prestate, iar pentru alte două a fost neacreditată

Membrii Comisiei pentru luarea deciziei de acreditare sau neacreditare a prestatorilor de servicii sociale din cadrul Inspectoratului Social de Stat s-au întrunit, la 9 august curent, într-o nouă ședință pentru a examina rapoartele de evaluare a unui prestator de servicii sociale.

În debutul ședinței, directorul Inspectoratului Social de Stat, Angela Chirilov, a anunțat procedura de examinare a rapoartelor grupului de experți, a mulțumit pentru munca efectuată a acestora și a urat succes prestatorului de servicii sociale – Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei Glodeni.

La rândul lor, experții au prezentat membrilor Comisiei rapoartele finale de evaluare a patru servicii sociale, prestate de către Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei Glodeni. Acestea sunt: Serviciul Social „Asistență personală”, Serviciul Social „Serviciul de zi pentru copii în situație de risc”, Serviciul Social „Serviciul de plasament pentru copiii separați de părinți”, Serviciul Social „Serviciul de plasament pentru persoane vârstnice”.

După prezentare, dezbatere și sesiunea de întrebări-răspunsuri, membrii Comisiei au decis acreditarea pentru o perioadă de cinci ani a Serviciului Social „Asistență personală”, acreditarea provizorie, pe o perioadă de 12 luni, a Serviciului Social „Serviciul de plasament pentru persoane vârstnice” și neacreditarea Serviciului Social „Serviciul de zi pentru copii în situație de risc” și a  Serviciului Social „Serviciul de plasament pentru copiii separați de părinți”.

Deciziile urmează a fi publicate pe pagina oficială a instituției și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Amintim că, atribuțiile cu privire la acreditarea prestatorilor de servicii sociale au fost preluate, la nivel național, de către Inspectoratul Social de Stat, după ce Guvernul a dizolvat Consiliul Național de Acreditare a Prestatorilor de Servicii Sociale (CNAPSS) și a dispus preluarea acestora de către  Inspectoratul Social de Stat, prin Hotărârea nr. 313 din 24.05.2023.