În Republica Moldova urmează a fi instituite agenții teritoriale de asistență socială
În ședința din săptămâna curentă, Guvernul a aprobat modificarea unor acte normative, necesare pentru punerea în aplicare a reformei sistemului de asistență socială „Restart”, lansată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Astfel, au fost făcute rectificări în 19 legi ale Republicii Moldova, axate pe protecția socială a populației, și anume: Legea cu privire la asigurare obligatorie de asistență medicală, Codul familiei, Legea Fondului de susținere a populației, Legea asistenței sociale, Legea cu privire la serviciile sociale ș.a.
Principalele modificări se referă la:
– instituirea agențiilor teritoriale de asistență socială cu structuri teritoriale de asistență socială;
– preluarea atribuțiilor în domeniul asistenței sociale de la autoritățile publice locale de nivelul II către agențiile teritoriale de asistență socială;
– reglementarea rolului Ministerului Muncii și Protecției Sociale în organizarea activității agențiilor teritoriale de asistență socială;
– instituirea unor măsuri de dezvoltare profesională și consolidarea competențelor profesionale ale personalului din domeniul asistenței sociale, prin reglementarea modului de conferire a gradelor de calificare profesională;
– reorganizarea modului de finanțare a domeniului de asistență socială;
– reorganizarea Fondului de susținere a populației;
– reorganizarea Agenției Naționale de Asistență Socială în Agenția de Gestiune a Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă.
Amintim că reforma sistemului de asistență socială „Restart” a fost lansată în luna martie a anului curent, cu scopul de a promova respectarea dreptului la protecție și asistență socială a populației vulnerabile din Republica Moldova, conform standardelor internaționale din domeniul drepturilor omului. Reforma urmărește asigurarea unui acces uniform și echitabil al populației la serviciile sociale de calitate.