Comisia pentru acreditarea prestatorilor de servicii sociale s-a întrunit în ședință
Comisia pentru acreditarea prestatorilor de servicii sociale s-a întrunit în prima ședință din acest an, în cadrul căreia doi prestatori de servicii sociale au fost acreditați inițial.
Astfel, Agenția Teritorială de Asistență Socială Sud - Est a fost acreditată inițial, pe o perioadă de douăsprezece luni, pentru prestarea Serviciului social de reabilitare a victimelor violenței în familie „Salvia” din cadrul Centrului de prestarea serviciilor sociale din orașul Ștefan-Vodă.
De asemenea, a fost acreditată inițial, pentru o perioadă de douăsprezece luni, Societatea cu Răspundere Limitată „NONNI FELICI” pentru prestarea Serviciului social ”Centrul de îngrijire a persoanelor vârstnice „NONNI FELICI” din satul Săseni, raionul Călărași.
Deciziile sunt publicate pe pagina oficială a instituției și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Amintim că, atribuțiile cu privire la acreditarea prestatorilor de servicii sociale au fost preluate, la nivel național, de către Inspectoratul Social de Stat în anul 2023. În total în perioada anilor 2023-2025 au fost emise 204 decizii privind acreditarea sau neacreditarea prestatorilor de servicii sociale.