Întrevedere între conducerea Inspectoratului Social de Stat și UNICEF Moldova privind consolidarea capacităților instituționale

Blog Image

Întrevedere între conducerea Inspectoratului Social de Stat și UNICEF Moldova privind consolidarea capacităților instituționale

Directoarea Inspectoratului Social de Stat, Angela Chirilov, a avut o întrevedere cu șefa Secției protecția copilului din cadrul UNICEF Moldova, Flore Rossi, pentru a discuta posibilitățile de susținere a consolidării capacităților instituționale ale Inspectoratului în contextul noilor reglementări din domeniul prestării serviciilor sociale destinate copiilor. La întrevedere au participat și Mariana Iorga, șefa Secției acreditare din cadrul Inspectoratului Social de Stat și Viorica Dumbrăveanu, ofițeră în protecția copilului, UNICEF Moldova.

Discuțiile au vizat impactul modificărilor recente ale cadrului normativ, intrate în vigoare la începutul anului 2026, care prevăd instituirea și/sau revizuirea a 20 de tipuri de servicii sociale adresate copiilor. Aceste schimbări generează un volum considerabil de activități pentru Inspectoratul Social de Stat, în procesul de acreditare a prestatorilor de servicii sociale.

Directoarea Inspectoratului Social de Stat, Angela Chirilov, a făcut o retrospectivă a activităților instituției, în special, în domeniul acreditării serviciilor sociale și a menționat despre necesitatea revizuirii procedurilor  de  evaluare pentru serviciile sociale destinate copiilor, asigurarea unui proces eficient și coerent de implementare a noilor reglementări, consolidarea standardelor de calitate în serviciile sociale pentru copii, precum și despre identificarea formelor de suport tehnic și expertiză specializată care pot fi oferite de UNICEF Moldova.

Angela Chirilov a subliniat importanța sprijinului tehnic în elaborarea instrumentelor metodologice necesare pentru evaluarea și acreditarea serviciilor, menționând că acest demers este esențial pentru protejarea interesului superior al copilului și pentru garantarea accesului la servicii sociale de calitate. De asemenea, s-a discutat despre necesitatea instruirii prestatorilor de servicii sociale. 

La rândul său, Flore Rossi a reiterat deschiderea UNICEF Moldova de a examina posibilitățile de colaborare și de a identifica mecanisme eficiente de susținere a proceselor de consolidare instituțională în domeniul protecției copilului.

Întrevederea confirmă angajamentul Inspectoratului Social de Stat pentru dezvoltarea serviciilor de protecție a copilului eficiente, funcționale și aliniate standardelor internaționale.