Inspectoratul Social de Stat a acreditat doi prestatori de servicii sociale pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități

Blog Image

Inspectoratul Social de Stat a acreditat doi prestatori de servicii sociale pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități

Doi prestatori de servicii sociale care oferă plasament pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități au fost acreditați, pentru o perioadă de cinci ani.   

În urma procesului de evaluare și examinării rapoartelor finale de evaluare, Comisia pentru acreditarea prestatorilor de servicii sociale a acreditat Agenția Teritorială de Asistență Socială Nord pentru prestarea Serviciului social „Centrul de plasament pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități” din cadrul Centrului de prestare a serviciilor sociale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din  orașul Ocnița.

Totodată, Instituția Publică Centrul de plasament pentru persoane vârstnice și cu dizabilități „Alexandra Grajdian” din orașul Criuleni a fost acreditată, pe o perioadă de cinci, pentru prestarea Serviciului social Centrul de plasament a persoanelor vârstnice și persoanelor cu dizabilități din orașul Criuleni.

Procesul de acreditare confirmă respectarea standardelor de calitate și a cerințelor legale în domeniul serviciilor sociale, având drept scop asigurarea unui nivel adecvat de protecție și îngrijire pentru beneficiari.

Deciziile sunt publicate pe pagina oficială a instituției și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.  Amintim că, atribuțiile cu privire la acreditarea prestatorilor de servicii sociale au fost preluate, la nivel național, de către Inspectoratul Social de Stat în anul 2023. În total în perioada anilor 2023-2025 au fost emise 204 decizii privind acreditarea sau neacreditarea prestatorilor de servicii sociale. În anul curent, au fost emise 22 decizii de acreditare.