Inspectoratul Social de Stat l-a primit într-o vizită de lucru pe ministrul Muncii și Protecției Sociale
Conducerea și colectivul Inspectoratului Social de Stat au avut o întrevedere cu ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, care a vizitat instituția. La discuții a participat și secretarul de stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Vasile Cușca.
Angela Chirilov, șefa instituției gazdă a informat oficialii cu activitățile curente ale echipei, a abordat problemele cu care se confruntă în exercitarea atribuțiilor și prioritățile stabilite pentru perioada imediat următoare.
Au fost discutate mai multe subiecte de consolidare a capacităților instituției care de la 1 ianuarie curent are misiunea de a exercita controlul de stat al aplicării unitare și al respectării reglementărilor de stabilire și acordare a dreptului la asistență socială.
La rândul său, Alexei Buzu a reiterat susținerea sa în fortificarea instituției pentru a putea să efectueze imparţial, obiectiv şi calitativ controlul de stat în domeniile sale de competenţă.