Instituția Publică „Centrul Comunitar de Sănătate Mintală mun.Bălți” a fost acreditat inițial pentru prestarea unui serviciu social
Membrii Comisiei pentru luarea deciziei de acreditare sau neacreditare a prestatorilor de servicii sociale din cadrul Inspectoratului Social de Stat s-au întrunit, la 1 martie curent, într-o nouă ședință, în cadrul căreia au examinat raportul final de evaluare, prezentat de grupul de experți, pentru acreditarea Instituției Publice „Centrul Comunitar de Sănătate Mintală mun.Bălți” pentru prestarea Serviciului social „Centrul de zi pentru copii cu dizabilități intelectuale din municipiul Bălți”.
Ședința a fost prezidată de directoarea Inspectoratului Social de Stat, Angela Chirilov, care a reiterat în debutul acesteia despre importanța prestării serviciilor sociale calitative și conform standardelor de activitate.
După prezentarea raportului final de evaluare au avut loc dezbateri asupra acestuia, precum și sesiunea de întrebări-răspunsuri. Ulterior, membrii Comisiei au decis acreditarea inițială, pentru o perioadă de 12 luni a Instituției Publice „Centrul Comunitar de Sănătate Mintală mun.Bălți” pentru prestarea Serviciului social „Centrul de zi pentru copii cu dizabilități intelectuale din municipiul Bălți”.
Decizia va fi publicată pe pagina oficială a instituției și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Amintim că, atribuțiile cu privire la acreditarea prestatorilor de servicii sociale au fost preluate, la nivel național, de către Inspectoratul Social de Stat, după ce Guvernul a dizolvat Consiliul Național de Acreditare a Prestatorilor de Servicii Sociale (CNAPSS) și a dispus preluarea acestora de către Inspectoratul Social de Stat, prin Hotărârea nr. 313 din 24.05.2023.