Rapoartele de acreditare a cinci prestatori de servicii sociale au fost examinate de Comisia de profil

Blog Image

Rapoartele de acreditare a cinci prestatori de servicii sociale au fost examinate de Comisia de profil

Membrii Comisiei pentru luarea deciziei de acreditare sau neacreditare a prestatorilor de servicii sociale din cadrul Inspectoratului Social de Stat s-au întrunit într-o nouă  ședință pentru examinarea rapoartelor de acreditare a cinci prestatori de servicii sociale.

 În cadrul ședinței prezidată de directoarea Inspectoratului Social de Stat, Angela Chirilov,  au fost examinate rapoartele finale de evaluare, prezentate de grupurile de experți, pentru acreditarea celor cinci prestatori de servicii.  

După prezentarea rapoartelor finale de evaluare au avut loc dezbateri asupra acestora, precum și sesiunea de întrebări-răspunsuri. Ulterior, membrii Comisiei au decis acreditarea, pe un termen de cinci ani, a Agenției Teritoriale de Asistență Socială Centru pentru prestarea Serviciilor sociale „Echipa mobilă” din orașul Strășeni și „Asistență parentală profesionistă” din comuna Coșnița, raionul Dubăsari.

Totodată, la fel pentru cinci ani au primit acreditări Centrul de Plasament pentru Persoane Vârstnice și Persoane cu Dizabilități din municipiul Chișinău pentru prestarea Serviciului social „Serviciul de plasament pentru persoane vârstnice” și  Asociația Obștească Complexul „Phoenix” din orașul Rîșcani pentru prestarea Serviciului social „Centrul de zi pentru copii cu dizabilități „Phoenix” din orașul Rîșcani.

Pentru o perioadă de 12 luni a fost acreditată Asociația Obștească „Concordia. Proiecte Sociale” pentru prestarea Serviciului Social „Serviciul de zi pentru copii în situație de risc” din cadrul Centrului Multifuncțional „Cosăuți” din satul Cosăuți, raionul Soroca.

Totodată, Asociația Obștească „Ora Ghetlova” din satul Ghetlova, raionul Orhei nu a fost acreditată pentru prestarea Serviciului social „Serviciul de plasament pentru persoane vârstnice” din cadrul Centrului Comunitar Multifuncțional de Reabilitare și Plasament „Casa Bunicilor” din localitate. Prestatorul poate solicita repetat acreditarea aceluiași serviciu social după înlăturarea tuturor condițiilor care au servit drept temei pentru neacreditare.

Deciziile vor fi publicate pe pagina oficială a instituției și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Amintim că, atribuțiile cu privire la acreditarea prestatorilor de servicii sociale au fost preluate, la nivel național, de către Inspectoratul Social de Stat, după ce Guvernul a dizolvat Consiliul Național de Acreditare a Prestatorilor de Servicii Sociale (CNAPSS) și a dispus preluarea acestora de către Inspectoratul Social de Stat, prin Hotărârea nr. 313 din 24.05.2023.