Inspectoratul Social de Stat lansează oficial evaluarea și acreditarea prestatorilor Serviciului social „Centrul de zi petru copiii cu vârsta de 4 luni – 3 ani”

Blog Image

Inspectoratul Social de Stat lansează oficial evaluarea și acreditarea prestatorilor Serviciului social „Centrul de zi petru copiii cu vârsta de 4 luni – 3 ani”

Acest serviciu este inițiat de Organizația „Copil, Comunitate, Familie” (CCF Moldova) în anul 2011, are scopul de a preveni separarea copilului de părinții săi și de a evita instituționalizarea, asigurând astfel copiilor o copilărie în cadrul propriilor familii. Serviciile oferite sunt extrem de importante și reprezintă o verigă esențială în continuitatea sprijinului acordat familiilor, în special mamelor singure, cu copii sub vârsta de 3 ani, care se confruntă adesea cu vulnerabilități sporite și lipsuri.

Până în prezent, CCF Moldova, în parteneriat cu autoritățile locale, a dezvoltat 10 astfel de Servicii sociale. Extinderea acestui serviciu la nivel național, în special în centrele raionale, este o prioritate națională, conform Programului Național pentru Protecția Copilului 2022-2026. Acest tip de serviciu completează rețeaua de servicii sociale și sistemul de protecție socială din Moldova, fiind un serviciu modern, centrat pe copil și familie, în comunitate.

Acreditarea acestor centre va asigura sustenabilitatea și calitatea prestării serviciilor oferite în întreaga țară, contribuind astfel la bunăstarea copiilor și familiilor lor.

Acest rezultat se datorează parteneriatului dintre CCF Moldova și Inspectoratul Social de Stat. Inspectoratul Social de Stat își reafirmă angajamentul de a sprijini și dezvolta aceste servicii esențiale, consolidând astfel eforturile de protecție și îngrijire a copiilor la nivel național. Acreditarea centrelor de zi va garanta că toate serviciile oferite respectă standardele de calitate necesare și vor continua să sprijine familiile vulnerabile, asigurând copiilor o dezvoltare sănătoasă, în familii.

În context, directoarea Inspectoratului Social de Stat, Angela Chirilov, a semnat Ordinul cu privire la aprobarea Fișelor de evaluare a Serviciului social „Centrul de zi pentru îngrijirea copiilor cu vârstă de 4 luni – 3 ani” și a avut o întrevedere de lucru cu reprezentantele CCF Moldova.

Ordinul cu privire la aprobarea Fișelor de evaluare a Serviciului social „Centrul de zi pentru îngrijirea copiilor cu vârstă de 4 luni – 3 ani”

 

Ordin.PDF

Download PDF